Flora

Primele cercetări s-au realizat in 1956 de către Alexandru Buia, M. Păun, urmaţi de câţiva botanişti care au si publicat liste parţiale ale plantelor din acest masiv.
Spectrul floristic Diversitatea floristică si faunistică a ecosistemelor din cadrul Parcului Naţional Buila-Vânturariţa este foarte mare, datorită unui complex de factori, printre care se numără:

relieful muntos care ocupă o parte însemnată a teritoriului, favorizând menţinerea vegetaţiei naturale care, în aceste arii nu a putut fi înlocuită de culturile agricole datorită reliefului accidentat al crestei calcaroase;
frecvenţa mare a calcarelor la zi, marcată în relief prin sectoare de chei şi mici masive izolate cu versanţi abrupţi, hornuri, fisuri, brâne, văi seci, grohotişuri care adăpostesc o floră deosebit de interesantă;
climatul relativ blând, cu influenţe submediteraneene, care a favorizat răspândirea unor specii relativ termofile;
în cadrul reliefului muntos există o diversitate mare a tipurilor de habitat (entitate ecologică ce indică mediul de viaţa al speciilor, în acelaşi timp abiotic, dar şi biotic). Acest complex de factori corelat cu poziţia faţă de centrele genetice şi căile de migraţie a florei şi a faunei, a determinat existenţa unor elemente foarte diferite: eurasiatice, europene şi central-europene, alpino-carpatice, submediteraneene, carpato-balcanice ca şi o serie de specii endemice sau subendemice. Elementele predominante de pe calcarele Builei sunt în general cele eurasiatice (22,6%) care, împreună cu cele europene (13,2%) şi europene centrale (11,2%), cuprind jumătate din totalul speciilor. Urmează apoi cele circumpolare (9,6℅), balcanice-dacice (8,3%), alpine (8,1%), alpine centrale (6,8%), endemice (6,8%), continentale (4,9%), mediteraneene (4,9%), ubicviste (3,6%).

Etajarea vegetaţiei Masivului Buila-Vânturariţa, datorită altitudinii de până la 1885 m, prezintă etajare pe verticală a florei conform cu dispunerea treptelor altitudinale şi climatice, cu caracteristici specifice fiecărui etaj. Etajele de vegetaţie (după Popescu Gh. ,1974):
Etajul nemoral (al pădurilor de foioase):

Subetajul făgetelor;
Subetajul pădurilor de fag cu raşinoase;

Etajul boreal (al molidişurilor);
Etajul subalpin; Pajiştile de stâncărie sunt dominate de arginţică (Dryas octopetala). Se întâlneşte şi cetina de negi (Juniperus sabina). În Masivul Buila-Vânturariţa vegetează :
specii periclitate (E) = specii în pericol de stingere (endangered) a căror supravieţuire este improbabilă dacă factorii cauzali continuă să acţioneze sau ale căror populaţii au fost sărăcite până la nivelul critic (ex. Leontopodium alpinum - floarea de colţ);
specii vulnerabile (V) = specii considerate posibil să treacă în prima categorie în viitorul apropiat, dacă factorii cauzali continuă să acţioneze; sunt incluse speciile care au populaţii în descreştere din cauza supraexploatării şi a distrugerii extensive a habitatelor sau a altor tulburări de mediu (ex. Trollius europaeus - Bulbuc de munte, Dianthus spiculifolius, Daphne mezereum - tulichina pitică, Daphne blagayana - iedera albă);
specii rare (R) = specii cu populaţii mondiale mici, care în prezent nu sunt ameninţate dar care se află sub risc ca urmare a arealului lor restrictiv (Viola alpina -toporaş de stâncă, Taxus baccata - tisă, Lilium jankae - crin de munte, Lilium martagon - crin de pădure, Centaurea atropurpurea - pesmă, Pinus mugo - jneapăn);
specii neameninţate (Nt). O altă categorie de specii sunt cele endemice: Centaurea pinnafida, Dianthus spiculifolius, Juniperus sabina.
În Parcul National Buila-Vânturariţa există 28 de specii de orhidee (după Gh. Popescu, 1974): Epipactis helleborine, E. atrorubens, Gymnadenia conopsea, Orchis mascula, Platanthera bifolia, etc. Dintre plantele menţionate în "Lista Roşie a Plantelor Superioare din România" (M. Oltean şi colab.), în Buila-Vânturariţa întâlnim Taxus baccata, Pinus sylvestris, Trollius europaeus, Junipeus sabina, Dianthus spiculifolius, Daphne blagayana, Gentiana lutea.