Mănăstirea Bistriţa – Costeşti

Ctitorie a boierilor Craioveşti, banul Barbu şi fraţii săi Pârvu, Danciu şi Radu, mănăstirea Bistriţa datează din jurul anului 1490. Biserica actuală este construită în stil neogotic, cu dimensiuni generoase, având aspect de catedrală. Are o turlă mare, cilindrică pe naos, şi altele două mai mici, paralelipipedice pe pronaos, o absidă flancată de două absidiole laterale şi două frontoane triunghiulare pe laturi. Interiorul impresionează prin mărime, iar ochiul deprins cu stilul bizantin este contrariat de catapeteasma în stil gotic, executată la Viena. Pictura noii biserici, în ulei, a fost executată de pictorul Gheorghe Tătărescu în 1850, o pictură realistă, monumentală, cu registre largi. Pictura este modernă, la intrare aflându-se portretele murale ale lui Barbu Craiovescu şi al principelui domnitor din anul 1855, Barbu Ştirbei. În interior se află şi mormântul ctitorului.

Printre elementele decorative valoroase din interior se remarcă icoana cu şase feţe, pictată de un călugăr în 1833, reprezentând pe o parte pe Iisus Hristos, Sfânta Maria şi Sfântul Ion, iar pe cealaltă parte pe sfinţii mucenici Vasile, Grigore şi Ioan, prin dispunerea ingenioasă a unor lamele perpendiculare pe feţele principale ale icoanei.

Tot în interior se află şi moaştele Sfântului Grigore Decapolitul (sfânt ce a trăit în Asia Mică în jurul anului 780 d. Hr.), aduse aici de către Barbu Craiovescu, la scurt timp de la ctitorire, adăpostite de o frumoasă raclă de argint, bogat ornamentată, daruită mănăstirii de către doamna Bălaşa, soţia domnitorului Constantin Şerban-Vodă, în anul 1656.

 

Biserica Bolniţa – Bistriţa

Din ctitoria Craioveştilor, astăzi se mai păstrează doar bisericuţa Bolniţei (1520-1521), o construcţie modestă (11 x 4 m), din piatră (bolovani de râu) şi pe alocuri cărămidă, de tip navă, fără turlă, acoperită cu şiţă. Biserica are un naos pătrat, cu altarul rotunjit în interior, fără pronaos. Bolta este de formă cilindrică şi fără turlă (indiciu de vechime mare

• asemănare cu Cotmeana). Are o impresionantă frescă interioară, realizată de Dumitru Chirtop în jurul anului 1520, fiind a doua ca vechime din Oltenia după cea de la mănăstirea Cozia (1388), din tradiţia paleologă târzie, când începeau să pătrundă în Balcani elemente artistice folosite de iconografii cretani. Biserica este închinată „Schimbării la faţă”. Ulterior, vornicul Şerban Cantacuzino (portretul său este zugrăvit în stânga uşii, împreună cu cel al doamnei sale Adriana) i-a adăugat un pridvor deschis, de zidărie, pe stâlpi de piatră, zugravit de Iosif ieromonahul şi Harinte, în stil brâncovenesc (1710).
  
  În imediata apropiere a bisericii Bolniţa, se mai pot vedea:
• Casa bolniţei – construită de către arhimandritul Gavriil Petrovici în anul 1836, spaţiile sale cunoscând diferite întrebuinţări: spital, şcoală, stăreţie, locuinţă (casa preoţilor) şi domiciliu forţat al lui Ion Antonescu.
• Cavoul Dăscăliţei – construit din cărămidă de către arhitectul Nae Panait, adăpostind osemintele Mariei Dumitraşcu, întâia învăţătoare a orfelinatului.
• Cavoul episcopului Vartolomeu Stănescu – clădire monumentală în stil bizantin, datând din anul 1933.
• Vila episcopului Vartolomeu – construită în 1933 de acelaşi episcop, remarcându-se prin autenticul stil românesc, cu cerdacuri deschise, cu arcuri în semicerc, aşezate pe stâlpi din lemn sculptat şi vopsit.
• Câteva exemplare de castani comestibili (Castanea sativa) seculari, în grădina din vestul mănăstirii.
• Podul Bibescu Vodă, aflat la ieşirea Bistriţei din chei, construit între anii 1846-1848.
• Crucile monumentale săpate în peretele drept al Cheilor Bistriţei, la ieşirea acesteia dintre pereţii de calcar, datând din timpul domniei lui Carol I (probabil 1867, în urma vizitei
• acestuia).

 

Biserica Ovidenia - Peştera Liliecilor (Sfântul Grigore Decapolitul) – Bistriţa

Cel mai vechi monument istoric aflat în Peştera Liliecilor este bisericuţa Ovidenia. Se presupune că prima biserică din peşteră a fost ridicată la sfârşitul secolului al XIII-lea, aceasta ruinându-se în secolul al XIV-lea, când călugării au părăsit peştera şi au construit biserica Bolniţa, în vremea egumenului de la Tismana.

Biserica Ovidenia a fost ctitorită între anii 1633-1635, dar ultimele cercetări au stabilit că a fost construită în acelaşi timp cu aducerea moaştelor Sfântului Grigore Decapolitul la mănăstirea Bistriţa, în anul 1497. Ctitorul bisericuţei se consideră a fi egumenul Macarie, al cărui portret votiv se află pe peretele nordic, alături de cel al egumenului Daniil, ultimul dintre restauratori (1828, după altele în 1609 şi 1769). Restaurări ulterioare au mai fost făcute în anii 1944-1945 şi 1977-1978.

Biserica a fost construită atât pentru a servi drept lăcaş de cult, dar mai ales pentru a fi „tainiţă” a mănăstirii. Aici au fost ascunse, în repetate rânduri, moaştele Sfântului Grigore Decapolitul, odoarele mănăstirii şi chiar bunurile de preţ ale domnitorilor acelor vremuri, când ţara se afla în pericol. În acest scop, a fost construită o firidă, între peretele galeriei peşterii şi zidul vestic al bisericii, a cărei intrare era prin altar, şi care se zidea şi se masca după ce bunurile de preţ erau ascunse acolo. Acestei ascunzători i se datorează păstrarea până în zilele noastre a numeroase cărţi de valoare şi a altor obiecte de artă cu care se mândresc muzeele de astăzi.

Biserica este construită la capătul unui mic diverticul ce se desprinde din galeria principală a peşterii, într-un loc ascuns, fiind greu de observat, şi este construită parţial din zid de cărămidă, parţial cioplită în pereţii galeriei.

Datorită conformaţiei galeriei, nu respectă specificul bisericilor ortodoxe, având altarul dispus spre nord-vest. Este alcătuită doar dintr-un naos de dimensiuni modeste (3 x 2,20 m) şi dintr-un altar, iar în pereţii laterali au fost decupate firide ce simulează ferestrele.

Pictura, executată în stil bizantin, este destul de prost păstrată, atât din cauza umezelii din peşteră, cât şi a turiştilor care şi-au lăsat „urmele” pe zidurile bisericii. Având în vedere anul ctitoriei, se poate presupune că ar fi opera aceloraşi meşteri zugravi care au pictat şi biserica Bolniţa (Dobromir şi ucenicii Dumitru şi Chirtop).

 

Schitul Păpuşa – Bistriţa

Biserica a fost zidită în 1712, ctitorită de călugării bistriţeni care îl aveau în frunte pe egumenul Ştefan. Aceştia au închinat-o Sfântului Grigore Decapolitul. Zugrăveala din aceeaşi epocă, a fost făcută cu cheltuiala unor membri ai familiei Brâncoveanu.

La început, aici erau numeroase chilii în care se retrăgeau în linişte călugării cărturari de la mănăstirea Bistriţa, dar astăzi nu s-a mai păstrat din vechiul schit decât biserica, aflată lângă cimitirul satului (serveşte şi în prezent ca biserică parohială a satului Bistriţa).
Planul construcţiei este dreptunghiular (9,5 x 4,5 m la exterior), cu pridvorul retras cu circa 70 cm faţă de zidul naosului. Este alcătuită din pridvor, naos şi altar. Pridvorul este alcătuit din şase coloane şi două semicoloane cilindrice, cu arcade în semicerc. Pe naos se află o turlă, în plan octogonal, cu o bază paralelipipedică înaltă. Ca elemente decorative, la exterior sunt prezente brâuri de cărămidă aparentă, care înconjoară biserica în dreptul streaşinii, bazei şi părţii superioare a turlei.

Pictura bisericii datează din anul 1712, fiind opera zugravului Iosif şi a ieromonahului Teodosie.

 

Mănăstirea Arnota – Bistriţa

A fost ctitorită de Matei Basarab în anii 1633-1634, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, pe temelia unei biserici mai vechi. Pridvorul cu turla i-a fost adăugat de către Constantin Brâncoveanu, la începutul domniei lui, o dată cu reparaţiile, în anii 1705-1706. Tot el îi reconstruieşte catapeteasma, o adevarată operă de artă sculpturală, în stil brâncovenesc (din 1913 se află la muzeul de artă brâncovenească de la Mogoşoaia) şi renovează pictura, fără să o înlocuiască pe cea originală.

Biserica mănăstirii este o construcţie mică, cu o linie simplă şi sobră, fiind realizată după un plan trilobat, cu abside poligonale şi pridvor deschis. Deasupra naosului este aşezată o turlă înaltă, iar pe pridvor este o altă turlă mai mică, cea din timpul lui Brâncoveanu. Faţadele au fost împărţite, cu ajutorul unui brâu din cărămidă aparentă, în două registre: cel inferior, în care se observă frumoase firide rotunjite, şi cel superior, în care s-au realizat ocniţe adâncite. Pereţii şi turlele sunt înfrumuseţate cu ornamente din cărămidă aparentă. Renovarea bisericii s-a făcut între anii 1852-1856, de către domnitorul Barbu Ştirbei, care a dărâmat chiliile vechi din vremea lui Matei Basarab, deja ruinate, şi a ridicat alte clădiri, după planul unor arhitecţi străini.

În pronaosul bisericii actuale se află două morminte: mormântul lui Matei Basarab, mort la 9 aprilie 1654, îngropat mai întâi la Târgovişte şi adus apoi la Arnota, după răscoala seimenilor, şi mormântul lui Danciu vel-vornic, tatăl lui Matei Basarab, fost oştean al lui Mihai Viteazul, căzut în timpul luptelor din Transilvania la Turda, înmormântat în anul 1604 la Alba-Iulia, rămăşiţele lui pământeşti fiind aduse la Arnota în 1648.

Această frumoasă mănăstire, prin pictura, arhitectura şi sculptura sa, poate fi considerată unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice şi de artă religioasă din ţară.

 

Schitul 44 Izvoare - Pietreni

Cunoscut şi sub numele de Schitul de sub Piatră, schitul a fost construit de către egumenul Ştefan al mănăstirii Bistriţa, în anul 1701, fiind metoc al acestei mănăstiri.

Din vechiul schit nu s-a mai păstrat decât biserica şi un zid de incintă.

Este o biserică simplă, în formă de navă, cu pridvor închis (ulterior), naos şi altar, având ca ornamentaţie exterioară câteva brâuri de cărămidă aparentă şi un fronton cu icoana Sfântului Ştefan. Este acoperită cu şiţă, acoperişul în patru ape fiind de o zvelteţe foarte elegantă.

Pictura este opera pictorului bistriţean Efrem Zugravul, din păcate deteriorată în urma fisurării pereţilor, ca urmare a zguduirilor produse de exploziile din cariera aflată în apropiere.

 

Mănăstirea Pătrunsa – Bărbăteşti

Schitul are hramul „Cuvioasa Paraschiva”, de la numele mamei episcopului Climent. Acest schit a fost construit în 1740 de către Episcopul Climent al Râmnicului, în amintirea faptului că aici a fost născut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugară peste munte de frica unei invazii turceşti, adăpostindu-se la poalele Muntelui Buila, în locul numit astăzi Pătrunsa. Schitul este distrus în urma căderii unei stânci, fiind refăcut, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, de postelnicul Dumitru, protopopul Pietraru şi postelnicul Ion Bărbătescu, probabil urmaşi ai episcopului Climent. Actuala construcţie datează din secolul al XIX-lea, iar pictura este în stil brâncovenesc cu influenţe populare (vezi Sf. Dumitru, Sf. Gheorghe pictat deasupra intrării la pridvorul exterior). Biserica a suferit modificări în anii 1963 şi 1977, când a fost construită casa stăreţiei în vremea stareţilor Veniamin Grigorescu (1935-1975) şi Paul Niculescu 1975-1990, atunci fiind închis pridvorul şi biserica fiind acoperită cu tablă. În 2006 s-a ctitorit o nouă biserică.

 

Schitul Pahomie - Cheia

Din pisania actuală a schitului rezultă că întemeietori sunt Pahomie monahul şi Sava Haiducul, în anul 1520, justificându-se numele de Schitul Pahomie de la Izvorul Frumos.

După o altă pisanie, acest Pahomie nu ar fi altul decât marele ban Barbu Craiovescu, ctitorul Mănăstirii Bistriţa, care în anii 1519-1520, când reclădeşte Bistriţa, zideşte şi Schitul Pahomie, în amintirea faptului că la Izvorul Frumos, în pustietatea Masivului Buila, în drumul pe care-l căuta prin pădure ca să ajungă la Sibiu, spre a scăpa de urgia lui Mihnea, îşi găseşte salvarea vieţii sale şi a celor care îl însoţeau în pribegie. Printre prietenii săi se afla căpitanul de oaste Sava, devenit Sava Haiducul, pentru faptul că, zăbovind stăpânul său de mai multă vreme aici, deseori a făcut incursiuni prin localităţile învecinate, pentru a face rost de hrană.

Data de 1684 din pisania de astăzi a schitului este presupusă a fi anul în care a avut loc repararea schitului, în acelaşi an fiind renovată şi Mănăstirea Bistriţa de Constantin Brâncoveanu, în calitate de descendent al familiei Craioveştilor.

 

Obiective turistice cultural-istorice în zona adiacentă Parcului Naţional Buila-Vânturariţa

• Biserica Horezu - Sec. XVIII
• Muzeul Ceramicii – Horezu
• Ateliere de ceramică – Horezu
• Biserica Urşani - Sec. XVIII
• Cula Greceanu – Măldăreşti - Sec. XVIII
• Cula Duca (Sec. XIX) şi Muzeul Memorial I. Gh. Duca – Măldăreşti
• Biserica Măldăreşti - Sec. XVIII
• Biserica Râmeşti - Sec. XVIII
• Mănăstirea Horezu (Sec. XVIII) - Satul Romani - Monument al patrimoniului universal UNESCO
• Biserica Romani - Sec. XVIII
• Biserica Bolniţa - Sec. XVIII - Satul Romani
• Schitul Sfântul Ştefan - Sec. XVIII - Satul Romani
• Şchitul Sfinţii Apostoli - Sec. XVIII - Satul Romani
• Biserica Peri - Sec. XVIII – Bistriţa
• Biserica Ciorobeşti - Sec. XVIII – Pietreni
• Biserica Grămeşti - Sec. XVII – Pietreni
• Biserica Costeşti (Gruşeţu) - Sec. XIX – Costeşti
• Muzeul de Artă Costeşti
• Biserica Iernatic - Sec. XVIII – Bărbăteşti
• Biserica Măleni - Sec. XVIII – Bărbăteşti
• Biserica Vătăşeşti - Sec. XVIII - Bărbăteşti
• Biserica Mierleşti - Sec. XVIII - Bărbăteşti
• Biserica Poieni - Sec. XVIII - Bărbăteşti
• Exoziţia de artă populară – Bărbăteşti
• Schitul Jgheaburi - Sec. XVIII – Stoeneşti
• Schitul Iezer - Sec. XVII – Cheia
• Biserica Sfinţii Voievozi - Sec. XVIII – Cheia
• Mănăstirea Sărăcineşti - Sec. XVIII – Cheia
• Schitul Bradu - Sec. XVIII – Olăneşti
• Mănăstirea Frasinei - Sec. XIX - Olăneşti